VERSURI NOI: MINUNILE TOAMNEI

MINUNILE TOAMNEI

Vara-n naiul de ploi cânt de ducă frământă,

Trilul, vesel cândva, dimineața nu mai încântă,

Pe furiş, nedorit, un reget în suflet pătrunde

Şi-amintiri, încă crude, ochiul, tainic, ascunde…

 

Mi se lasă pe gânduri o tristețe-însetată,

Îmi ascund într-un vers firea mea, derutată

Şi vuieşte-n păduri lung ecou plângăreț, răguşit,

Sub stejarii bătrâni pasul, ea şi-a ascuns, rătăcit.

 

Ars de soare şi ploi, moare verdele-n frunze,

Nucu-mi lasă-autografe hazlii în palme, pe buze

Şi suspină la prag prima frunză, călcată-n picioare,

Melancolică vară, ai trecut pe furiş, cu o viață de floare.

 

Dar se-aude în zori chihlimbarul sunând pe ciorchina greoaie,

Clopoțeii săi plini fierb de must şi plesnesc, împliniți de savoare,

Pe a verii splendoare toamna legea-şi impune în lung de cărare,

Soare mult, exaltări de arome şi floare,

          cere ochiul urgent, rătăcind pe tabloul de rod şi culoare…

 

Are toamna cu ce-i domoli, greu, regretul, de-a verii plecare:

Mustul crud, ce te pişcă de limbă şi pe dinte înşiră culoare,

Şi auriul… infinit īn nuanțe, negicite de nimeni, fărâme de soare,

Chiar de este şi ea limitată īn timp, ca şi vara, la fel, trecătoare…

4 septembrie 2014           Maria Botnaru

Publicitate