VERSURI NOI: DACĂ…

D A C Ă…

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Dacă este-un sfârșit și pleca-voi din viu,

Frântă, pana voi pierde-o pe o apă de râu,

Vreau atunci peste mine să nu ningă pustiu,

Ci să treacă zidirea-n-a mea fiică sau fiu.

 

 

De vei vrea să-mi auzi vocea blândă în zori,

Să-asculţi cum se-îndeamnă tril de privighetori,

Iar de pasu-mi uita-vei, îmblânzit, pe covor,

Urmăreşte cum saltă al meu iute fecior.

 

 

Nu uita cum zâmbesc în micuţul nepot,

Ochii lui, inundaţi de scântei, spun mai mult decât tot,

Şi când timpul stingher va-încerca să adoarmă-ntre noi,

Aminteşte-i de clipele rare ce le-am prins în şuvoi…

 

 

Prea puţine am spus, minimal am făcut,

Dar trecutul măsor cu lumina pe care-am născut,

Tu ai fost şi vei fi al meu vers fericit şi târziu,

Dac-o fi să revin, dac-o fi să mai scriu…

 

30 iunie 2014     Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s