VERSURI NOI: MIRACOLUL VERSULUI

MIRACOLUL VERSULUI

IMENSITATEA IUBIRII cu MARIA BOTNARU

Atâta timp fierbea în mine miez de poezie,

Părea de foc săgeata ei, neogoită, vie,

Frigea, sfărma în calea ei cu dulce agonie,

Când nu mai rezistam, o cumințeam prin colțuri de hârtie…

 

Roiau acele foi, ca hulubaşii, prin cămară,

Copiii, amuzaţi, le deschideau fereastrele spre seară

Şi nu mai reveneau din lungul zbor de libertate,

Pluteau spre cer, rupând din mine versuri închegate.

 

Cu anii m-am certat, când i-am simţit povară

Şi singură, copii-au slobozit noi rădăcini în Ţară,

Am început a înfrupta cu lăcomie dulcea ei stihie

Şi am arat prin vraf de tomuri, ca un plugar, în glie.

 

Şi azi planez pe-aripi de vers, ca o stăpână,

Cu dărnicie rimele valsează-n a mea mână

Şi atunci, când muza tună cu idei neaspirate,

Mă simt în largul scrisului în plină libertate.

 

 Îngrozitor, de n-ar fi încolţit în mine bob de poezie,

Ce-aş fi rodit cu atâta suflet, când visele-însetate,

Mă rup din somn, să le zidesc un templu pe hârtie…

 

30 iunie 2014   Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s