GALA LAUREAŢILOR DIN HÂNCEŞTI: FLORI PENTRU POETA MARIA BOTNARU

La 24 mai 2014 la Hâncești şi-a desfăşurat activitatea festivalul Gala Laureaţilor, organizat de conducerea raionului şi direcţia învăţământ Hânceşti.
Alături de soţia mea, poeta şi publicista Maria Botnaru am fost invitat şi eu, acceptând acest gest de politeţe. Absolventă a școlii medii din Sărata Galbenă (azi Liceul Teoretic „Universum”) Maria Botnaru şi-a continuat studiile la facultatea de litere a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, pe care le-a finisat cu menţiune. Astăzi talentata poetă este o Doamnă de afaceri, pe care le mânuieşte cu succes şi se află pe ultima sută de metri în pregătirea celui de-al treilea volum de versuri.

În sala mare a Casei raionale s-au adunat cele mai importante cadre didactice din raion şi elevii cei mai dotaţi, care în timpul anului de studii 2013-2014 au dat dovadă de cunoştinţe vaste şi talent în diferite domenii ale ştiinţelor.

În cuvântul său de felicitare, poeta Maria Botnaru a menţionat împortanţa învăţământului pentru tânăra generaţie şi pentru ţară. Mesajul distinsei doamne a fost primit cu aplauze furtunoase, după ce scriitoarea a citit deja cunoscuta şi îndrăgita poezie „Iubiţi profesori”. În cele din urmă, Maria Botnaru a oferit autografe cu dedicaţii, celor îndrăgostiţi de poezie.

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

Frumosul buchet de trandafiri roşii, pe care l-a primit Maria Botnaru din patrea conducerii raionului Hânceşti este o apreciere binemeritată a versurilor emoţionante, pline de aromă şi prospeţime scrise cu sufletul.

Vă invit să simţiţi atmosfera festivalului în cele două secvenţe video pe care vi le propun.

Alexandru Moraru

 

 

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, POEZIS, VIDEO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la GALA LAUREAŢILOR DIN HÂNCEŞTI: FLORI PENTRU POETA MARIA BOTNARU

  1. Mélanie zice:

    calde si sincere felicitari, Maria! 🙂 sanatate si tone de inspiratie, bucurii si satisfactii – personale si profesionale… cu pretuire si cu drag, Mélanie NB ❤
    * * *
    P.S. am ramas "muta" de frumusetea iei dvs… 🙂

    • Mulțumesc mult pentru felicitările sincere, da-le-ar Domnul împlinire! Cumpărată la București, iia m-a și costat cât o ediție de carte, dar s-a meritat… M-a fascinat și pe mine finețea cu care e lucrată! Îmbrățișări și mult succes în tot ce realizați!

  2. geladumi zice:

    Va aduc si eu un imens buchet de flori proaspete, in semn de recunostinta si respect pentru ceea ce sunteti si ce faceti! Felicitari si mult succes in toate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s