VERSURI NOI: DREPTUL LA VIS

24 IANUARIE 1859 – 155 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNEȘTI

DREPTUL LA VIS

Apolitică-armonie

E menirea poeziei,

Dar nu-i pot a frânge colții,

Că-i suprimă glas netoții.

 

Cum mai doare, cum mă frânge,

Vorba fratelui de sânge,

Ba în dangăt,  ba în ropot,

Bat durerile în clopot!

 

Jaf în vatră, corupt stat,

Rostul omului negat,

Doar un drept e netaxat:

Pot  visa nelimitat.

 

Dar și visu-i cu păcate,

Aspirații cer tractate

Și tot râm în claritate,

N-am noroc, dar am dreptate!.

 

 Asurzește-a mea ureche

Din prea multe imperfecte,

La ce bun să știu de toate,

Adevăr…?  Absurditate!

 

Cât e ocupat „păstorul”

Ce-mi dictează viitorul,

Fac armă din poezie,

Și țintesc a lor prostie…

 

Căci netrebnicii n-au somn,

Mă veghează și când dorm,

Mâine voi fi condamnat

Pentr-un vis exagerat!

 

Dar aspir cu dor Ardealul,

Chiar de e bezmetic valul,

Nu-l uruim nici pân la anul,

Dacă vis nu sparge malul…

 

Bate-n ușa zăvorâtă

Dimineața nepoftită,

Mă pisează amărâtă

De-al meu vis neîmplinită…

 

Dar așa sunt eu, grăbită,

Spre  izbândă hotărâtă,

Ca și Cuza vreau Unire

Și dau lașilor de știre:

 

Eu, când vreau, obțin izbândă,

Sus, români, la lupta sfântă!

 

… Nu pot  ține-n hățuri versul,

E politic, totuși, mersul…

 24 ianuarie 2014 Maria Botnaru