ZLOATA IERNII
Într-un dans cad fulgi prin ploaie…
Îmbrăcată-n zalea creață,
Într-un arc durut se-ndoaie
Ramura, sub coji de gheață.
Mai ieri – blăndă și blajină,
Azi – pe fărdelegi stăpână,
De-a mea geană se agață
Cu-o pojghiță plângăreață.
Merg atent, îi știu eu gluma,
Și-a întins, de sticlă, spuma,
Fac doi pași și-mi fură urma,
Of! Îmi prind pe brânci făptura.
Dacă-ar fi numai o dată,
Aș ierta-o, e-ndrăzneață,
După-a treia trântă spartă,
În genunchi mă rog: „Cruțată!”
Și se-ndură, căci mă știe
Curajoasă… pe hârtie…
Dar triumful ei mă doare,
Lovituri de-învingătoare!
Într-un cot și într-un șold
Mi-a legat câte un nod…
”Primăvara, a ta zloată,
O va face-ngenunchiată
Și va râde lumea toată
De-a ta lacrimă ratată…”
Până ce nu ies pe-afară,
Țes răsplata mea, precară…
Pentru traume corporale,
Recompense cer morale!
C-un fuior mă ogoiește
Cafeluța ce-aburește,
Dar total mă liniștește,
Foaia albă, ce-mi zâmbește…
Și furia mea plesnește…
20 ianuarie 2014 Maria Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 
îți place arghezi?
Sigur!
citind poezia aceea… mi-am adus aminte de o carte pe care o răsfoiam când eram pitic. de când sunt guliver citesc numai nebunii. bine te-am găsit 😛 superbă poezia!
Mersi mult!
E poznasa întâmplarea,
Poezia e dragută.
Tot sorbind din ea savoarea,
Am uitat de cafelută.
Frumos! Mulțumiri!