VERSURI NOI: DEZROBITĂ

DEZROBITĂ

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

 

 

Confuză, orchestrele nopții mă lasă,

Suavă plăcerea e-n liniștea camerei arsă,

Cu lenea pe umeri, stăpână în casă,

Cumplită, îmi ține suflarea în plasă.

 

Și ziua-mi aruncă pe ochi a sa hartă,

Cărarea de vers e-n paragină coaptă,

Frivol, timpul sparge prin ușa blocată,

Lipsit de scrupule, stomacul mă ceartă.

 

Și zile, și nopți sunt ostatic al cărții,

Din munții de pagini zidiți sunt pereții,

Prin geamul îngust ochiul tău mă găsește

Și-mi scurge un soare, ce-n galben pălește.

 

Nici cerul nu-l simt, răzlețită de lume,

Cu voce-abătută îmi murmuri pe nume,

Flămândă… între ziduri de cărți răstignită,

Mă iartă, iubite, ostatică lor, mă simt dezrobită.

 

În rest sunt o umbră de timp asuprită,

De-o sete  de carte total cucerită

Și doar lângă tine, de vise strunită,

În lanțul dorinței, revin pe pământ și inspir fericită.

 
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

13 ianuarie 2014             Maria Botnaru

Imagini: forum.portal.edu.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VERSURI NOI: DEZROBITĂ

  1. Excelentă poezie! Mi-e atât de familiar şi apropiat subiectul ei, atât de bine simt că mi se potriveşte. Felicitări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s