VERSURI MOI: DOMOLIRE…

DOMOLIRE…

imensitatea iubirii cu maria botnaru

Mă ascund în verde sombru,
Ce-a uitat în ochi pădurea
Şi îmi leagănă un codru
Cu-a sa frunză, rea, pornirea.

Şi pe valul greu, cu spume,
Pe-un catarg din proaspeţi lugeri,
Voi pluti în larg de lume,
Doar cu soarele pe umeri.

Şi opri-mă-voi pe Lună,
Scara o-mpletesc din nori,
Şi cu raza-i blândă, jună
Te voi dezmierda în zori.

Ah, pornirea mea nebună
O domoli cu o privire
Şi poftirilor de glumă
Le pui frâu de-mpotmolire:

Lacom, ştii a-mi stinge strună,
Mă ferești de semilună
Şi cu buzele cunună
Muşti din coapta mea căpşună…

8 ianuarie 2014 Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s