GÂNDURI RĂZLEŢE SAU JURNAL (4) BUNĂ VESTIRE!

GÂNDURI RĂZLEŢE SAU JURNAL(4)

BUNĂ VESTIRE!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Exaltat, sufletul freamătă, ca un lan de spice pârguite în miezul verii. Bucuria încă nu şi-a definit locul, o simt şi cu vârful unghiei.

Anul vechi rupe din mine amintirile cele mai dragi şi le aranjează pe o altă, îndepărtată imagine, ce rămâne ca o toloacă numită a 2013-a.

Extrem de accentuată, curiozitatea de femeie, mamă, goneşte prin cugetul meu, împingând clipele la fuga spre un mâine şi necunoscut, şi atât de dorit, încât uneori încalc bunele maniere şi-mi întreb copila (ea e cauza frământărilor mele) de două ori pe zi: „Cum te simţi?                                                La care mi se răspunde sec, fără nici un mic detaliu: ” Normal!”

Invoc,  drept argument, visele,  timpul,  iarna, frigul, ceaţa… doar să nu înţeleagă că aşteptarea unui îngeraş este cea mai chinuitoare stare… Nu că ar fi ei iresponsabili la vârsta lui Hristos, dar aşa e inima de mamă, nerăbdătoare ca a unui prunc, curioasă până la încăpăţinare şi sensibilă ca o strună de vioară… Şi-apoi cum poate ea fi altfel la bucuria,  năzuită de vre-o zece ani, în care nu era ratată ocazia de-a face o aluzie, ce era onorată doar cu zâmbete ştrengăreşti, ce însemnau – nu e momentul…

Şi uite clipa s-a oprit!                                                                                                                     Gonesc timpul, aştept cu sufletul la gură anul 2014, anul legendar pentru mine şi copiii mei…                                                                                                                                                      Într-un ceas norocos! Neamul românesc creşte!

29 decembrie 2013      Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ALBUM PERSONAL MARIA BOTNARU, GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL, PROZĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la GÂNDURI RĂZLEŢE SAU JURNAL (4) BUNĂ VESTIRE!

  1. E o veste minunată! Să fie într-un ceas bun! Mă alătur cu tot sufletul aşteptării şi bucuriei dumneavoastră!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s