VERSURI NOI: POMUL VIEȚII MELE

POMUL VIEȚII MELE

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Seninul mă apasă dis-de-dimineață
Cu-o toamnă ce despuie pomii de verdeață,
Melancolie îmi trezește-a ei strivire pe cărare
Și sufletul îi geme-a ei plecare, fără îndurare.

A câta oară doare ochiul de regretul părăsirii,
O înfiorare, în pomul vieții e rănire din rărire,
O slăbiciune după fluturii sălbatici de pe floare
Și după zorile pripite, fără răgaz și fără de iertare…

Prin rădăcini adânci, de pământul meu, mă susțin
Să îndur cercul umed  din a  ploii strânsoare,
În amiezi, când o arșiță grea îmi frige destin,
Mă-ncovoi, ca un arc, dar nu plec cingatoare.

Ramuri  tari port în mâini, din stejari seculari,
Scutul dur pentru jugul străin  și câinos,
Ce nu cruță-al meu umar, nici plăpânzi mădulari
Și ar vrea să-mi strivească și  măduva din os.

Sus, spre bolta cerească înalț creştetul meu, neînvins,
O mândrie de neam mă  susține-n bluestem și-n război,
Și când  Țara mă strigă să țin ramul meu, brav și întins,
Din iubire de ea storc puteri și nu cad, nici nu dau înapoi.

De Dumnezeu, cu sânge de român, din lutul Daciei, pornită,
Merg pe acest pamant cu rădăcina în granitul Patriei proptită,
Și trei vlăstare noi, îmi  freamătă, ca brațe – prelungirea,
E pomul vieții mele de un verde tânăr…
                                                îmi duc spre cerul fericirii împlinirea.

30 septembrie 2013 Maria Botnaru

Publicitate
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.