VERSURI NOI: PRIMA PROFESOARĂ

PRIMA PROFESOARĂ

(IN MEMORIAM:  ECATERINEI ALBU)

PROMOȚIA ANULUI 1975 (Ecaterina Albu – rândul II, a IV din dreapta)

Iarăși curg amintiri peste foi,

Torturează și gândul, și firea,

Și mă doare că nu ești cu noi,

Să-ți aducem în dar azi iubirea.

Ca prin fum văd o bancă pitită

Lângă geam, de inscripţii sătulă,

Și o peniţă, de scris lung-obosită,

Îndrăzneață, cam pusă pe glumă.

Și un glas cu tandrețe de zână,

Cu scântei în priviri de cicoare,

Ca o proaspătă, albă gheorghină,

Prima mea, dulcea-mea-nvătătoare.

Un coleg cu pistrui, rupți din soare,

Ce de gâțele mele astâmpăr n-avea,

O recreație iute, a vântului boare,

Ce-alergarea nicicând nu-mi stopa.

De la tine-am aflat de credința divină,

De la tine-am luat seceta de lumină

Și o voce de mamă, izvor de fântână,

Cu blândeţe ce-aveai din țărână.

În tainițe de suflet duc povața sublimă,

Mi-ai sădit-o în crez și în solul din fire,

Și o vie, nesătulă de viață, lumină,

Ca simbol de supremă, maternă iubire…

Lan de vise îmi freamătă-n piept,

Ca o toamnă bogată adun împlinire,

Țes din frunzele coapte-un buchet,

La mormânt să-ți aduc mulţumire.

Azi, din numele multor iubiți prichindei,

Ticluiesc un poem, să-ți grijesc-amintirea,

Și pe tabla uitării, Mama mea de condei,

Îți pictez în portret, peste-al vremii hotar, nemurirea.

29 septembrie 2013 Maria Botnaru

Publicitate