A TOAMNEI AGONIE
Cioroi clănţoşi, cu pliscuri deşănţate,
Sparg liniştea acestei dimineţi curate
Şi-n roiuri lungi, ca o negreaţă blestemată,
Iar învrajbesc câmpia, de roade devastată.
Din cerul aplecat, cu nori fanatici, răi,
Se-nşiră peste luncă-o ceaţă cu paşi grei
Şi tot ce-a fost a ochiului, ieri, mare sărbătoare,
Pierit-a ca un fum din floare și culoare.
Şi mă cutremură a luncii prăbuşire,
În suflet mi se culcă setea nostalgiei
După o vară ameţitoare de-armonie
Şi dup-un val crescut pe nota rapsodiei…
Îmi bate iar ploiţa-n geam un rotocol,
Pe frunza udă-mi lasă un vis ca protocol,
Mai storc din neastâmpărată nostalgie
Un fir de vers…
să nu mă doară-a toamnei, triumfală, agonie.
25 septembrie 2013 Maria Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 