SPLENDOAREA VERII
Atâta freamăt naște codrul între foi,
Atâtea ploi răstoarnă norii în zăvoi,
Atâta miere fierbe pomul într-o pară
Și-un dor de infinit pleoapele doboară.
De-atâta vale dau pâraiele în clocot
Și-a asurzit fățarea de-al ciocârliei șopot,
Și vântul jucăuș zburlește-a ierbii pleată,
O păpădie-adoarme, pe-aripi de vis purtată.
A verii rapsodie se-ascunde într-o floare
Și farmecul orbește prin jocuri de culoare,
Ne rătăcim în verdele ce ochi ne-a potopit,
Cuprinși de-o lăcomie, parcă n-am mai trăit.
Zenitu-i de jăratic, prin soare-ncins ne coace,
E anotimpul care și pom, și om reface,
E o minune vara, îndem spre a iubi,
Fără-a ei splendoare oare-aș putea doini?
19 iunie 2013 Maria Botnaru
Anunțuri
