VERSURI NOI: ICOANĂ VIE

Ard lumânările…  plânge cu mine tot dorul de voi, mă plec (al câtulea an) în genunchi și rostesc: „Doamne, odihnește aceste suflete în cel mai minunat loc al raiului,  pentru că tare n-au mai avut timp să trăiască…”

Au plecat prea devreme și au plecat ambii spre sfârșit de an, atunci când un bun gospodar își pune la cale tot ce-a agonisit, căci anume așa au și fost – o pereche cu același puls de viață.

Au lăsat o casă mare și frumoasă,  trei feciori și două fiice, în care au știut să monumentalizeze omenia și dăruirea de sine, au săpat o fântână la poartă,  au sădit o livadă de pomi și au dăruit lumii cele mai frumoase amintiri ca oameni, ca prieteni.   

Să le fie țărâna ușoară și veșnică pomenirea…

ANUL 1981. MĂMICA, SORA VERA, EU ȘI FIICA CRISTINUȚA.

ANUL 1981. MĂMICA, SORA VERA, EU ȘI FIICA CRISTINICA.

ICOANĂ VIE

(Părinților mei – Andrei Vlas (n.1931 – d. 1983)

                          Zinaida Vlas (n.1932 – d. 1995)

Sunteți vii, vă aud în ai mei copii,

Nemuritori, reveniți în miros de ploi,

Sunteți flăcări de-aprinse făclii,

O icoană de pace cu lumina în noi.

 

Voi sunteți rădăcina, slobozită-n pământ

Și prin solul freatic îmi trimiteți cuvânt,

Vă port vorba aleasă, ce-a-mpletit rapsodii,

Bunătatea v-o-mpart ca belșugul din vii.

 

Cu tot cerul în ochi și cu dorul în spate,

Cu mânile, obosite de-aratul la carte,

Cu un glas de vioară, cu un sunet de bucium,

Sunteți sângele-n mine, fiorul din zbucium.

 

Și mereu veți fi vii, vă simt pasu-n câmpii,

Ați lăsat pentru mâine sămânță-n țărâne,

Ați zidit în feciori un nou, rodnic ogor,

Altoit-ați în mine suflet tandru, de pâine.

 

Iarăși sorb cu privirea a mea nepoțică

Și-mi vine să-i zic:„ Tu ești mamă, Zinică?”

Îmi zâmbește gropița-i din mica bărbiță

Și-ți aud glăsuind mierea-n dulcea guriță.

 

Când apuc de mânuță zbânțuit nepoțel,

Pasul tatălui meu, parcă-aleargă cu el,

Îl adun lângă piept: „Ești viteazul plăieș,

Ești ca bunul de harnic, tatăl meu, Andrieș”.

 

De vuiește pământul sub o urmă de tălpă

Și de plânge încinsă-n al meu suflet o harpă,

Port statuia divină, în suflet sculptată:

Maica mea, îngemănată, lângă umăr de tată.

 

Coborât-au din zei acești oameni de soi,

Sunt o roadă din ei ai mei, dulci, nepoței

Și-o mândrie mă-nalță peste lan de nevoi,

Ard în candelă vie la icoana părlnților mei.

 11 noiembrie 2012     Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VERSURI NOI: ICOANĂ VIE

  1. Botnar Piotr zice:

    Foarte frumoase versuri, ma bucur ca te-ai gasit menirea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.