VERSURI NOI: O MICĂ SLĂBICIUNE

O MICĂ SLĂBICIUNE

IMENSITATEAIUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ieri, cumătra mea, Ileana,

furioasă, m-a acostat,

Făr-a o întreba, sărmana,

 își aprinse paie-n cap:

„Uite port pe buză rana,

 Iarăși gripa m-a pisat.

Capul parcă e un caier,

coasta-i scârțâială rea,

Fierea-i plină iar cu pietre,

din venin crescute-n ea.

Nu știu ce să fac, cumătră,

am un spin într-o măsea,

„No-șpa” n-are fir de leac,

e ficatul bombă grea.

Un genunchi e-mplut cu sare,

un rinichi spală nisipul,

Iar în oase cu o daltă

sapă screjete tot frigul,

Chiar și inima tresaltă,

ca o pompă defectată…”

 

„Nu mai plânge, cumătriță,

o calmez ușor pe ea,

Ieri, când a ieșit Gheorghiță,

badea Ion pe prag fuma.”

Și s-a-nvinețit Ileana,

m-a-nțepat cu ochii săi:

„Am o mică slăbiciune,

Doamne, vezi ce oameni răi,

Ce invidie stupidă,

de ce oare mă urăsc?

Dacă m-ar durea și-acolo,

la ce bun să mai trăiesc?”

14 decembrie 2012 M. Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s