VERSURI NOI: LA DESPĂRȚIRE…

LA DESPĂRȚIRE…

 

Cu umbra vântului cuprinde-mi umerii,

În prag de evadare,  pe-al despărțirii hat

Și-n miezul gândului stopează vocea urii,

Ca din plecarea ta să nu plângă păcat.

 

Cu crengile-aplecate ademenește-mi pasul,

S-alerg prin liniștea ce îmi destramă glasul

Și plimbă-mă prin codri despuiați de verde,

Să înțeleg cât de ușor minunea ta se pierde.

 

Grăbește-mă s-admir cum speli șiroaie

Culorile din frunze,  în ape moi, de ploaie

Și încrustează-mi ruga lor, avidă,  în privire,

Ca pe-un tandem strident, de-o nouă împlinire.

 

Și nopțile albastre îngemănează-le în zile,

Atât de pline-au fost de cântecul iubirii

Și numai fuga ta, ca lacrima grăbită,

Fac verva despărțirii grea, nesuferită.

 

Măcar portița viselor mi-o lasă neadormită,

Pe ale lor poteci s-alerge pana mea, neogoită…

Și de va cerne iarna gânduri triste să mă sece,

Îmi lasă, toamnă, amintirile de veghe…  să nu plece.

14 noiembrie 2012    Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la VERSURI NOI: LA DESPĂRȚIRE…

  1. Stefania zice:

    Foarte frumos poemul dedicat toamnei, doamna Maria!
    „Îmi lasă, toamnă, amintirile de veghe… să nu plece.”
    Tare frumoasa toamna am avut in acest an si cu mult drag ne vom aminti de ea.
    O seara minunata va doresc, doamna Maria, cu mult drag! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.