VERSURI NOI: ÎNDEMN

Î N D E M N

 

Storc hrană de vers din lumea indecentă,

Și îmi cască-un hău chiar și ziua recentă,

Mă sustrage din vis, culegeam vorbe bune

Și încearcă cu stresul să lovească pe strune.

 

Aveam coardele-ntinse de un cântec de suflet,

Colindam iar Parisul cu o sete de umblet

Și simțeam că surâsul înflorește pe buze,

Dar un nor de neliniști vine-n recele spuze.

 

E dezastru în lume, sărăcie, durere,

Sunt copiii flămânzi, n-au bătrânii putere,

Mă-nfior și abea stăpânesc lacrima în tăcere,

Unde e bunătatea, nu mai este o avere?

 

Unde e cea fărâmă pentru omul flămând,

Unde este cea mână, de-i copilul plângând,

Unde este căldura ce ne-ar face mai frați

Și o iubire în suflet să ne facă curați.

 

Mă las pradă durerii de-un sfârșit ce ne paște,

Mă-ngrozește idea: omenia nu va renaște?

Hai să facem mult bine-n vatra unde trăim,

Altfel nu suntem oameni, altfel nu mai iubim.

 10 noiembrie 2012  Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s