VERSURI NOI: PEDEAPSA TIMPULUI

PEDEAPSA  TIMPULUI

Mă pedepsește timpul  cu  o lungă nepăsare,

Mă poartă, hoțul,  prin ale nopții lunci de încordare,

Mă copleșesc iar frunzele-aurii cu chinul de plecare,

Un ritm absurd mi-apasă inima cu valul de răbdare.

 

Și plâng cu ramul, ceața ne pleacă genele-n răcoare,

Sfătos e vântul: „Te lasă în genunchi spre îndurare…”

Și mă opun: „Speranța-mi  fierbe de atâta palpitare,

E secetă de suflet… e toamnă… e frunza-n disperare.”

 

Și scotocește gândul în orice gest mic semn de alinare,

Sfidează întuneric, ce-ascunde pașii zilei trecătoare,

Doar luna, cu glas blând, mă învelește-n vraja ce o are:

„Și munții solitari sunt fericiți pe-înalta lor cărare… ”

 

Și rătăcește gândul meu pe noi poteci, de-încântare,

Și mâna, cam stângaci, pornit-a pe a scrisului cărare,

Vibrează sufletul, haotic, cuvtele roiesc de exaltare,

Oftrează pana și saltă din povara de-ascultare.

 

Și mă scufund în amintiri, tainițele sunt iarăși răvășite,

Se culcă gandurile-n rime pe foile, de indolența mea rănite,

Și tremură văzduhul,  plutește-n el vorbă răzlețită, de la tine,

Doar un fior confuz mă încălzește…  e pasul versului ce vine.

 

Absoarbe foaia albă suflarea mea, domoală, resemnată,

Plutesc pe valuri ce au spume roz și sunt de vise răsfățată

Și bat la ușă zorii argintii, e suflul unei zile noi, cu soare…

Am ispășit pedeapsa prin chinul dulce, de o nouă înălțare.

2 noiembrie 2012   Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s