LA MULȚI ANI PENTRU ALEXANDRU MORARU!

ETALONUL  ÎNȚELEPCIUNII                                        ȘI AL CURAJULUI

 

Scriu azi cuvânt despre o valoare intelectuală –ALEXANDRU VALERIU MORARU – istoric-arhivist și publicist.

Descendent din Neamul Morarilor, care are rădăcini de prin anul 1680… Născut la 30 octombrie 1952 în s.Jevreni, Criuleni, Republica Moldova. Bunelul, Ion Alexandru Moraru, om înstărit, cu multă cultură și educație aleasă, a fost cel de a deschis primele clase de școală în sat. Bunica, Parascovia Teodor Moraru, a fost prima învățătoare din sat.  Mama, Lidia Moraru, a fost învățătoare la clasele primare; tatăl , Valeriu Moraru, profesor de istorie, a fost directorul școlii din sat;  sora, Silvia Moraru, a îmbrățișat profesia de bibliotecar; feciorii, Traian și Boris, care și-au făcut studiile la București, azi se numără printre specialiștii de valoare din România; fiica, Laura, la vârsta de 17 ani, este autoarea a 6 coperte de cărți, una dintre care a fost menționată cu Diploma de gradul I la Concursul Internațional al Cărții 2011. Pe drept cuvânt, susține D-l, în glumă, „sunt născut între cărți și în adevăr”.

Absolvind facultatea de istorie a Universității de Stat din Chișinău, a revenit la vatră, pentru a-și desfășura activitatea de pedagog. Dragostea de istorie,  setea de adevăr l-au însoțit pe tot parcursul vieții, activând ca:  Șeful secției scrisori la redacția gazetei raionale „Biruitorul” din or. Criuleni,  Directorul Muzeului raional de Istorie și Etnografie din or. Criuleni, Șef al Departamentului organizatoric al Partidului Forțelor Democratice, Șef al Secției de valorificare a documentelor la Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM,  Colaborator științific la Centrul de Cultură și Istorie Militară din or. Chișinău.

 A publicat peste 300 de articole științifice în cele mai prestigioase reviste și jurnale din Republica Moldova și România.

Are în arsenalul său următoarele cărți publicate, îar ultimele două sunt în curs de apariție.

Scriu azi despre această valoare intelectuală, care nu numai că nu a fost apreciată la înaltul său preț de către Statul și Țara în care trăiește, ci, dimpotrivă,în unele situații a fost și presat, pentru îndrăzneala de-a scoate la lumină adevăruri, tăinuite de regimul comunist. N-a apelat la nimeni după ajutor, mândria de patriot, modestia deosebită, inteligența exclusivă nu-i permite a se plânge și a se închina în fața celor cu puterea. Nu poți să nu rămâi fascinat de sufletul acestui om, care știe să împartă tot ce are mai scump: erudiție și înțelepciune, optimism și experiență. Cunoscând așa oameni, crești moral și ca un pom te împovărezi de roadele ce îți aduc o satisfacție sufletească. E un titan al gândirii cu o logică bine definită și o memorie excepțională, este o enciclopedie universală – îl interesează totul,  începând cu istoria, filosofia, politica, literatura, pictura, muzica și terminând cu medicina (a se vedea blogul Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru la adresa: www.mazarini.wordpress. com) Un bărbat cu gusturi rafinate, un om cu o inteligență superioară și un comportament adecvat în orice situație a vieții. Da, cu mândrie scriu aprecierea mea: un etalon al înțelepciunii și al vitejiei.

Azi este la vârsta când orice om își face un bilanț în viață. Pe drept cuvânt aveți frumoase roade, D-le Alexandru: și împliniri profesionale, și copii deosebiți, și prieteni adevărați, și proiecte valoroase de viitor!

Din partea tuturor celor ce vă cunosc vă urez sănătate de cremene, realizarea viselor, discipoli talentați, bucurii la nesfârșit din partea copiilor și să vă răsplătească Domnul cu o droaie de nepoței ce ar duce neamul Morarilor spre noi culmi ale înțelepciunii și ale realizărilor, ce V-ar moșteni curajul, dragostea de viață și setea de lumină.  

      LA MULȚI ANI! 

   Cu prietenie și gratitudine!

   30 octombrie  Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la LA MULȚI ANI PENTRU ALEXANDRU MORARU!

  1. Să-i de bunul Dumnezeu multă, multă, sănătate, bucurie şi putere de muncă ! Astfel de oameni sunt pur şi simplu excepţionali !

  2. Pingback: CRONICARUL ÎNŢELEPT (DEDICAŢIE PENTRU ALEXANDRU MORARU-60 ANI) | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.