VERSURI NOI: AL MEU PĂCAT

AL MEU PĂCAT

Eu mor, de câte ori s-aruncă-n mine cu minciuna,

N-a fost nicicând o armă-a vieții mele ea, nebuna,

Atunci, când m-a-nțepat cu cleștele-i de jar,

Eu am ales un adevăr, chiar dacă-i crud și imoral.

 

Detest pe cei, ce merg pe ea ca pe o dreaptă

Și îmi măsoară al meu pas cu a lor faptă.

Sunt din plugari, mi-e sufletul de albă pâine

Și zorii dimineții străpuns-au inima din mine

Cu împlinirea bobului la seceriș de grâne.

 

Părinții mi-au zidit din albul lut un început

Și mi-au turnat în el povara vieții, omenia,

Eu spăl cu lacrimi orice vorbă ce m-a abătut

Și spuma urii, plămădită,  nu-mi este stihia.

 

Nu-mi fi prieten nici la gânduri, nici la pas,

Chiar dacă urma ta pe drumul meu a mas,

Decât să ne unescă o minciună cam perfidă,

Mai bine-n taina nepăsării să rămân zidită.

 

Eu nu plec fruntea-n pace, cum face iarba verde,

Ea, peste-un an, va răsari mai fragedă, se vede,

Am un destin ales,  o viață lungă mi s-a dat

Și o trăiesc în demnitate…  e unicul păcat!

 25 octombrie   2012   Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.