AL VIEȚII IUREȘ
În zori, când răpusă de-a vegherii cărare,
Luna pleacă-împlinită pe poteci de visare,
Eu, cu aripi de-albină, sorb a florii răcoare,
Cu un boț de lumină, vreau să fac zi cu soare.
În amezi, când se nasc probleme bizare,
Și privirile-ostile surpă-a mea așteptare,
Eu, cu pacea din suflet, le înec în răbdare,
Cu un ram de măslin, scriu cuvântul iertare.
În seri, când o plasă, uitată de-al stresului greier,
Vrea seninul din ochi să-l închidă în bezna răcelii,
Mă întind evantai de-apărare ca balsamul pe creier
Și-n mătasa din voce te pansez cu clipa calmării.
În nopți, când adorm alinată de-al pruncului scâncet,
Când pleoapa se frânge, iară ochiul se face de înger,
Eu plec lanul de vise pe umărul tău, secat de-alergare
Și mă simt în cetatea iubirii cu marea de dor în spinare.
Nu am timp de regrete, un vârtej le rotește pe toate,
Din cețuri rebele fac un nor să rodească hârtoape,
Din grijile mari cresc livezi cu aroma gutuilor coapte
Și din liniștea vieții mi-e de-ajuns fericirea de noapte.
Viața-mi pare un tren ce gonește spre iureș de zare,
Manevrez prin furtuni, trec incendii ca valul de mare
Și sfidez cu vigoare visul meu aspirat, spintec realitate,
Pentru-un zâmbet de prunc și iubirea de tine, bărbate!
16 septembrie 2012 Maria Botnaru
3d= declaratie de dragoste.
adresata vietii ca optica a trairilor experimentate!
frumos!
o zi a soarelui cu liniste si pace interioare! 🙂
Mulțumesc pentru apreciere. Viața e frumoasă doar atunci, când ai pentru cine trăi…
Very nice :X Viața-mi pare un tren ce gonește spre iureș de zare,
Manevrez prin furtuni, trec incendii ca valul de mare
Și sfidez cu vigoare visul meu aspirat, spintec realitate,
Foarte frumos
Mulțumesc mult pentru vizită și părere, sunt fericită când mi se lasă cuvintele: foarte frumos. Vă urez o săptămână reușită, cu mult soare și gânduri senine. Cu căldură, Maria Botnaru.
Multumesc lafe, va astept si pe la mine 😀
Foarte frumos poemul, doamna Maria!
„Viața-mi pare un tren ce gonește spre iureș de zare,
Manevrez prin furtuni, trec incendii ca valul de mare
Și sfidez cu vigoare visul meu aspirat, spintec realitate, ” – ma regasesc in aceste versuri ale dumneavoastra!
Va multumesc mult, pentru ca impartasiti cu noi gandurile dumneavoastra atat de frumoase.
O seara minunata va dorsec, doamna Maria, cu mult drag! 🙂
Mulțumesc mult, dragă Ștefania! Cu respect!