EXIL ÎN SIBERII
Nu vreau să cuibăresc sămânța de durere,
Ea sapă-n ochiul meu și limpezimea cere,
În suflet cu duiumul ierna-mi cerne
Și simt povara lacrimii cum geme…
Nu vreau să altoiesc a mea tristețe,
Nici firul ierbii-n ochiul meu să înghețe
Și o alung în mlaștini din Siberii, exilată,
Cu plugul nepăsării vreau cărarea ei arată.
Și răsădesc domol clipele sfinte, fericite,
E un tezaur, cu prudență îngrop firele rărite,
Din pomul înflorit, visez să crească rodul
Și bucuria vieții să se numească sortul.
Zâmbesc… când mă acoperă urgie surdă,
Chiar dacă plouă-n suflet cu picătură crudă,
Imaginar, m-agăț de brațul tău cu gândul,
Se face cald… ești soarele ce îmi trimite sfântul…
26 mai 2012 Maria Botnaru
Anunțuri
