VERSURI NOI: NIAGARA ZBUCIUMATĂ

NIAGARA   ZBUCIUMATĂ

 

La început a fost cuvântul între noi, ca un supus,

Mi-ai îrobit suflarea… eram de mic copil al lui răpus,

Tu ai orbit lumina zilei cu diadema sclipitoare

Și mi-ai deschis ca vâna de izvor o nouă înălțare…

 

Apoi a fost o tresărire neuitată de sprânceană

Și o lumină a-ncremenit în vârf de arcuită geană,

Un crin s-a desfăcut pe fața mea în zâmbet

Și sufletul a despuiat miracolul din cântec…

 

Acum cascada de iubire e mai imensă decât Niagara,

Desferecată de cătușe, un zbucium dulce-i e povara,

Cu o putere  voluptoasă, intensa ei pornire

Înfruntă digurile fariseice prin vagă ocolire.

 

În revărsări vertiginoase spală vârtej de amintire,

Iar scurgerea  nestăvilită vuiește-n cântec de iubire,

O mare de plăcere adună-n falnica-i rostogolire!

 

 

Mă prăbușesc în-aval cu tine ca-ntr-o măreață epopee,

Din frământări mă obsedează a existenței mele cheie:

Sunt Niagara zbuciumată, am din puterea herculană,

Adun Iubirea-întârziată,  pentru tine, colosală…

 21  mai 2012       Maria  Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s