CĂSUȚA PĂRINTEASCĂ
Copiii nu-nțeleg al vieții zbor,
Părinții adună lacrimile-n nor,
Căsuța părintească nu te iartă,
De uiți scânteia, adormită-n vatră…
Demult nu mă mai ispititea amara,
Nu mă trezea în miez de vis, sărmana,
Mă aștepta cuminte cu cămara
Și chipul mamei, ce-mi păstra dojana.
Și a aprins tot soarele-n ferestre,
Când am călcat smerită în poveste,
Mi se părea tot Universul se agită
ȘI ar putea cu totul să mă-nghită.
Mi s-a topit din suflet tot mohorul
Ce l-am agonisit din despărțire
Și a înflorit, pe dată, dulce dorul
Ce m-a purtat în lungă rătăcire.
M-a așteptat și zi, și noapte să revin,
Prin geamul trist visa s-o mai alin,
Mi-a așternut covor de iarbă grasă
Și-a tors prea răbdătoare dor de casă.
A pus frunzari la cumpăna fântânii
Și a dresat, cu-nțelepciune, chiar și câinii,
A împânzit ograda cu floricele viorii,
Ce mult visa s-audă glasuri de copii…
„In plină vară geamul uite-a lăcrămat
Sau a trecut, măruntă, ploaie vie?”
Imbrățișez copilul meu, cel neastâmpărat:
„Băiatul meu, căsuța plânge din mare bucurie,
Deși-au vâslit atâți cocori spre zare,
Nu obosește buna din amarul de-așteptare!
Când voi pleca și eu spre steaua înălțată,
Să-i tot aduci nepoții mei, măcar s-o vadă… ”
30 martie 2012 Maria Botnaru
Pragul casei parintesti, portita ce scirtiie a dor si asteptare, nucul din ograda in care ai facut primii pasi… Aici, unde fiecare lucru iti aminteste de o alta viata , fara complicatii si dileme… Aici,unde esti mereu asteptat, sufletul isi gaseste adevarata odihna…
Dragă Alina, îmi place cum pătrunzi cu sufletul în miezul celor scrise de mâna mea, ești deosebit de sensibilă, Îți mulțumesc că te am alături, în împărăția poeziei… Comentariile tale sunt un îndem spre realizare, spre înălțare…
Cu multă căldură!