NU ÎNTREBA
Nu întreba de ce-s de gânduri troienită
Și nu mă condamna de vraja ce-s topită,
Și dacă-o zi din univers ne e sortită,
E pentru că am meritat să fiu iubită.
Cu glas de ape, tu m-ai chemat în șoapte,
Eu, rătăcită, te-așteptam cu a mea noapte…
Un ocean de liniște din pacea zilei adunată,
Ne-a inundat și am uitat de lumea toată.
Azi doar ploița caldă ne cântă rușinată,
Că ne-a trezit din visele răzlețe pe-amândoi.
Și impulsiv, a revărsat un zbucium pentru doi,
Ce a pornit din somn glasul viorilor din noi.
Din fericire a înflorit pe fața mea surâs de înger
Și a răsunat un imn cu note lente de oleandră,
Și s-a născut un joc cu iureș de ciuleandră,
Din bobul dragostei a încolțit un firav lujer.
Este-o poveste de iubire ce voi să ne domine,
S-a minunat și dimineața: „Cât va ține?”
O liniștesc: „Eu sunt cea fericită că mă știe,
Pe anii ce mai vin nu vreau o altă bogăție.”
O tăinuim în inimi să fie-n bună siguranță,
O creștem în suflete cu o căldură și speranță,
Și îi turnăm la rădăcină o nesecată fericire,
Să se înalțe într-un stejar cu ramura ei vie…
17 februarie 2012 M. Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 