VERSURI NOI: MĂ STRIGĂ COPILĂRIA

MĂ STRIGĂ COPILĂRIA…

 

Și iar mă strigă cu glas dulce dorul,

Mă ține minte chiar și verde pomul,

Și mă mai cheamă cu lumina-i răsăritul,

Dar nu încetinește pasul iernilor, grăbitul…

 

Ochii mei, visători și cuminciori, de prunc,

Mai scotocesc  prin goană  primăverile,

Dar nu mai vin cocorii să-mpânzească zările,

Văd iernile ce mi-au furat surâsul și îl duc…

 

Văd copilița mea, cu rumeni obrăjori, zâmbește,

Din marele ei soare și ochiul meu se înveselește,

Răscolesc prin memorie visele mele viorii,

Îmbrăcate în rochițe de cit, cu floricele vii…

 

Și mă strigă copilăria veselă în note zglobii:

„De ce  m-ai  uitat acolo, la margine de vii?

Ți-am păstrat rochița în speranță să revii,

Dar ai păr argintiu  și strai cu frunze arămii…”

17 decembrie 2011       M. Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la VERSURI NOI: MĂ STRIGĂ COPILĂRIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s