SCRISOAREA UNUI TATĂ

SCRISOAREA UNUI TATĂ

 

Copii mei, mai ieri erați micuți,

Comoară pentru noi,  sunteți și mulți!

Și  vom avea, la greu, o mângâiere,

De vor veni ninsori, veți fi ca o putere,

În asfințitul vieții – un  prea rigid toiag,

O! câtă fericire, cât vă aveam de drag…

 

Aștern scrisoarea, cu mâna tremurândă,

Frumoasă fiică și iubiții  mei feciori,

Culeg iar lacrima, de parcă-aș fi un chior

mai mult cu amintirea văd umbre pe tavan

Și-mi țiuie-n ureche copilul năzdrăvan…

 

Cu ochii împânziți, mă-întreabă-a voastră mamă:

Ați îmbrăcat mănuși, cănd ați pornit la școală?

Din așteptări prea des bocite, nu mai visează vară,

Vă strigă iar pe nume…  ați  fi ieșiți pe-afară.

Știți ce mi-a zis acum? „Să  nu-l cerți pe Ionuț,

Că a vărsat ulcica, e încă prea micuț

Și pe Anuța mamei să n-o pui la ungher,

Că nu-i găleata plină, afară-i mare ger…”

O strâng la piept cu grijă, o dulce amintire,

Nu înțelege scumpa, că e deja-n pornire,

Doar inima din ea vă cheamă, vă adună,

Nu moare niciodată grija de bună mumă…

 

Dar eu sunt încă tare, ca plopul bătrâior,

Mă-nalț peste dureri, c-o vie așteptare

Și mă mângâie gândul că am crescut fecior,

Și mă alină faptul că fiica-i ca o floare.

 

Încet slujesc picioarele, de parcă-au amorțit,

Iar, sărăcuțe, mâinile, demult, au ostenit,

Suntem două vii cruci  de vreme adormite,

Dar sufletele-așteaptă, ele nu sunt grăbite

Ochii-s demult izvoare ce nu se mai usucă,

Din mare dor de voi… porni-s-ar și la ducă.

Vă caută, v-așteaptă și vă visează-n plină zi,

Prin timpul nemilos, aleargă-a vă găsi.

 

Nu ne trimiteți bani de  pâine și la pâine,

Avem cu ce întâlni o zi mai grea de mâine

Și haine-avem, să mai trăim ani zece, dragi copii,

De voi suntem flămânzi, de ale voastre bucurii.

Știu scump vă este timpul, odrasle-aveți și voi,

Prin grea străinătate nu ați uitat de noi,

Dar lent ne stingem, dragilor, e greu să fii părinte,

Și dorul nesfârșit ne bagă în morminte.

 

Veniți, copiii mei, cât mai suntem la casă,

De parcă ați fi micuți să v-așezăm la masă,

Un soare fericit să ne aprindă o zi  cuminte,

Să piară chin mistuitor din așteptărea lungă, de părinte…

28.01.2012     Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL, POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s