MARIA BOTNARU: POVESTEA UNUI POM

POVESTEA  UNUI  POM

 

La umbra lui mă adunam cu gândul,

Din fructul lui mă alintam…  și vântul

Îmi aducea în șoapte o poveste de iubire,

Ce s-a culcat în suflet de copil ca amintire…

„Sunt pom, ce vin cu rădăcina din străbun,

Din seva lui cresc  ramul,  fructul îl adun

Și  port cu demnitate visul unui pom,

Mi  l-a lăsat bunelul prin dăruire pentru om

Și o poveste ce o doinește  frunza în triste unde,

Dar o aude numai cel de știe liniștea s-asculte…

 

„Am  îndrăgit  pe un copil  ce îmi părea  zglobiu,

Se zbenguia prin ramuri,  mă  amuza cu glasul viu.

Cu rădăcini adânci în sol, cu floare, păsări – o minune,

Îl așteptam să guste fructul dulce și să mai spună glume

Cu glasu-i dezghețat, era copilul dulce și alintat,

Dormea-n răcoarea umbrei  de frunze legănat…

Dar a crescut băiatul, venea mai rar, mai supărat

Și-atunci  l-am  întrebat  îngrijorat:

„Simt visul  cum  te mistuie cu sete,

Vrei bani să te distrezi  cu ochi de fete?

Rodesc doar fructe-alese și ți le dau:

Le vinde, te distrează, nu trăi-n regrete…”

Și a mai visat  o casă cu mulți copii la masă,

Eu am  venit și aici,  și l-am  salvat:

Ia crengile,  tulpina mea și nu te chinui.

Copac,  bătrân și gol – voi supraviețui…

Ca santinela,  fără crengi,  cu trunchiul viu,

Îl așteptam să mă revadă  într-un apus târziu…

Și  s-a întors  moșneag bătrân,  sărac…

Ce  fericit eram,  tot îl aveam de drag!

Și-a  glăsuit  că vrea să vadă-o lume,

C-a obosit și sufletul îi cere o minune…

Din trunchiul meu, el  a cioplit  o barcă,

Cu rădăcina vie,  mai  așteptam  să se întoarcă.

Cu barca, a pornit pe mare, dar n-a ajuns departe,

Din marea mea iubire a înverzit corabia pe ape

Și-a slobozit lăstari,  să-l mai mângâie-n șoapte…

Ca pom,  nu  am  știut mai mare fericire,

Decât  să cresc mare iubire din  simplă  dăruire…

Mai  las o prelungire din rădăcina mea căruntă, obosită

Vreau  dăruirea  pentru  oameni  s-o știu  nemărginită…”

 

M-a urmărit  de-atunci acea poveste înțeleaptă,

Am  învățat  din  ea  o consacrare-n  bună  faptă,

Am  moștenit  din buni  părinți o mare de iubire, 

Vreau  să   mă   fac  copacul  viu  în  dăruire…

26.11.2011    B.M.V.

 

  

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL, POEZIS, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s