POEZIA UMBRA TA

UMBRA  TA

 

Nu  mai  sunt tristă și nefericită,

Chiar dacă amară  frunză rătăcită

Se așterne pe cărare  cumincioară

Și cu o pustie rece mă înconjoară,

Chiar de  tresar  din  visul dulce ,

Ce cu alint în brațul tău mă duce …

 

Mă reculeg treptat din visele- scântei ,

Nu  vreau să-învăț  iubire să  închei,

Simt gol ,de plâng în zâmbet ochii tăi ,

Când  se apleacă-n rugă peste ochii  mei,

Nici nu voi să- mi  înec în chinuri sufletul,

Prin eco de plecare,ce-l detestă  cugetul…

Te admir  ca pe un vultur cum planezi…

E o cruzime, să m- oprești  să mai visez…

Adorm târziu orfană-n leagăn umbra ta ,

Ce mult o voi  intactă s-o  păstrez  a mea,

Sunt tare  ,chiar de vine-o  noapte seacă,

O sărut dulce … și nu mă simt săracă…

Și dacă –n  toamnă mea  nu vei mai  reveni,

În șoapte cu suflare pură eu o voi ocroti,

Poate  atunci  va  prinde  aripă de  zbor

Și  din a  mea  iubire  sacră  va  învia  ușor…

Voi crește-o în speranțe coapte pentru viitor

Și te vom aștepta… să-i  aduci  sufletul  cu dor…

Atunci  voi  alunga tristețea în lume părăsită

Și te voi  întâlni în  prag … femiea cea mai  fericită…

25.10.2011     B.M.V.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL, POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s