VIS DE TOAMNĂ…
Iar vine ploaia azi cu stropii mici și deși,
M –adună la fereastră să ascult povești,
Îi simt puterea ei din cer în dans venind
Și o admir: azi e cu mine într-un gând .
S –a sufocat de arșiță iubitul ei pământ,
Ea a venit cu grabă -n lavă densă de alint ,
Din a ei mângâieri cu umeziri șoptite-n vânt
A inspirat adânc ogorul și s-a trezit în cânt.
Dacă –aș fi eu o ploaie și tu ai fi Pământ cu lunci,
Ți-aș înveli suflarea în stropi mărunți și dulci,
Ți-aș stinge setea oarbă cu rouă –n deșteptare,
Să te apleci în pace din veseli prunci și floare.
Dar sunt lăsată lumii o simplă muritoare
Cu mers grăbit prin viață țin fruntea în răcoare,
Chiar de nu sunt o ploaie , mă simt om fericit ,
Chiar de nu ești Pământul , ești omul meu iubit .
Ca două mari segmente de drumuri alergate
Nicicând într-o cotire n-am fost intersectate,
Prin multe vânturi grele vom trece paralel
Și vom sfârși urcușul în sfântul nostru cer.
Ne vom vedea cândva acolo și ne vom saluta:
„Cum porți a ta lumină, steluță ? ”- poate vei întreba
Voi admira un far putrnic de lumină vie înâlțat
Și voi șopti cu ochii de scântei și glasul întristat:
„Ai fost și ești Luceafărul … la care-am aspirat…”
14 .10.2011 B.M.V.
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 