VERSURI NOI : MOLDOVA MEA

MOLDOVA  MEA

 

O  dragoste  de  țară  nu  poate  să  nu  doară,

Te  prinde-n  zi  de  iarnă,  te-adună-n  prag  de  vară…

Avem  în  jur  atâtea-n  toamnă   aurie    bogății,

Că  te  cuprinde  groaza,  cum  poți așa  sărac   să  fii?

Trec   fericită   marea   de  grâu cu  rouă  strecurată,

De  unde,  acum,  ne  plâng   copii    flămânzi  în  stradă?

Merg   cu   durere   mută     la    case   de  copii,

Unde  se-ascund  micuții  din  răi  părinți,  dar  vii.

Prin  satul  meu  natal,  de  trec  în  fapt  de  seară,

Mi se  topește  sufletul,  găsind  în  ulicioară, 

Cărunți   părinți,  cu  dorul  în  ochi  de  sfinți,

Așteaptă  revenirea   copiilor  în  lume  rătăciți.

 De ce  această  țară,   cândva  înfloritoare,

Ajunge  acum  o  vatră  inundată de gunoaie?

Și  cum  această  palmă  prea  scundă  de  pământ

Ajunge  să  împartă  o  doină  în  trei  limbi  de  cânt ? 

Și  câte   lacrimi   triste,  sânge  tânăr   și   durere

Ne   costă  ambiția   celor  cu   sete   de   putere?

N-am  drept  să  văd  din dorul  greu  bătrânul   Nistru,

Mă  îneacă-n    vame   fratele  „iubit”  cu  al  său  registru…

Și  pentru  ospeția   la  copii,  cu  ziua în  plus,  rămasă,

Plătesc  tribut,  c-am  fost  un  oaspete  la  mine-n  casă. 

Ni  s-au  rărit    flăcăii  cuminți  în  neguri  de  străinătate,

N-au  fetele,  mândre  și  frumoase, noroc  să  fie  măritate. 

Și   mai  avem  un mare   neajuns  în  dorul   de  copii,

Nu  le  aprindem noi   făclii,  ci-l  irosim  prin  nunți  și  cumătrii.

 

Privesc   cu  greu  a  mea  MOLDOVĂ   și,  chinuit,  al meu  popor,

Și  mă  întreb   din  ce  păcat  a  asfințit  un  falnic  viitor? 

În  care  stea  din  cer   este   un   ȘTEFAN   nou,   biruitor,

Să  ne  adune-n  ȚARA  MARE  și  într-un   român   popor…

29 august  2011     B.M.V.