VERSURI NOI: MĂRITE BIBLIOTECAR!

MĂRITE BIBLIOTECAR!

imensitatea iubirii cu maria botnaru

Pe ei cărţile-i iubesc!

În alinieri tăcute,

După şoaptele scăzute,

Doar ei faţa le-o zăresc.

 

Dragi li-s cărţile deschise,

Răsfoiesc, cu-o dibăcie,

Suflet pus pe o hârtie,

Tăinuit în pagini scrise.

 

Răbdătoare, de părinte,

Mâna-şi face lin potecă,

Titluri mii în cartotecă,

Printre munţi de cărţi din minte.

 

Doruri grele, lucruri sfinte,

Fierb în visele-abisale,

Cronici, lumi continentale,

Dorm pe rafturi, rânduite.

 

Şi, hrăniţi cu praf de veacuri,

E de saţ şi e de leacuri,

Ei percep, ca bun morarul,

Căt de rodnic este lanul.

 

Luptă grea pe scrise-ogoare,

În priviri cu frici de carii,

Trişti plugari, bibliotecarii,

Nu au drept la ploi şi soare.

 

23 aprilie      Maria Botnaru

Posted in DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII | Un comentariu

VERSURI NOI: INSUPORTABILUL NECAZ

INSUPORTABILUL NECAZ

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU
Copii mei, iar nucul suflă-n geam savoare
Și mă cutremură-amintirile, ca pe o floare,
Caut sub poala lui o hărmălaie de copii, dorită,
Dar liniștea se culcă-n casa mea… nestingherită.

Marama serilor pe ochiul meu se zbate
Şi-al timpului fular grumazul roade,
De ploi răritu-s-a bumbacul pe la coate
Şi încălţările oftează, pe lungi cărări purtate.

Dar cel mai greu veşmânt e cel de aşteptare,
Îmi arde sufletul, ca un pustiu sub soare,
Şi-atunci, când focul lui mă prinde-n cleşte,
Aşi vrea să-l sting cu lacrima, dar nu se ogoieşte.

Veţi fi şi voi părinţi în așteptări de alinare,
Din dorul pruncului veţi duce-o cruce în spinare
Şi doar atunci veţi înţelege, scumpii mei,
De sunt copiii mici sau măricei, egal e preţul ei.

E dorul de copil insuportabilul necaz,
Căci timpul, cu nemiluita, apasă pe grumaz,
Ba, uneori, rănind tăcerea, și pozele dau glas…
Un medic m-a-întrebat: „De ce-aveţi sângele atât de gras? ”

„Grele-așteptări își află-n el culcușul de popas…”
Zâmbesc amar… pun lacrimii zăplaz,
gândind la timpul ce mi l-a răpit și azi
dorul de voi, insuportabilul necaz…
22 aprilie 2014 Maria Botnaru

Posted in DEDICAŢII POETICE, POEZIS | 2 comentarii

HRISTOS A ÎNVIAT! FELICITĂRI…

HRISTOS A ÎNVIAT!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

PRIMIŢI LUMINA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN CASĂ

ŞI RUMEN COZONACUL  ADUCĂ-VĂ BELŞUG  LA MASĂ,

IZVOR DE BUCURII VĂ FIE GÂNDUL ÎMPLINIT,

SUB CERUL AZURIU, LÂNGĂ CEI DRAGI – UN PAŞTE FERICIT!

20 aprilie 2014        MARIA BOTNARU

Posted in FELICITĂRI ŞI OCAZII | 7 comentarii

VERSURI NOI: DE-ALE MĂICUȚEI…

DE-ALE MĂICUȚEI…

Imensitatea Îubirii cu Maria Botnaru

Cu insomnii pe tâmple, alb din zăpezi și neguri,

Cu ochiul răstignit spre migrătoare cercuri,

Ași vrea  și eu să-mbrac aripă de cocor

Și să-mi adun toți pruncii în caldul cuibușor.

 

Par zilele grei ani și ore – șiruri domolite,

Alene mișcă clipele  noi dimineți-înlenevite,

Atunci când dor de voi nu știe îndurare

Și foșnetul adie-a pas de prunc, în alergare.

 

 „Mi-e dor de ei…”, – spun picăturilor de ploi

Și plâng cu ele, cuibărită-n amintiri de voi,

Și pe câmpia gândurilor mele mohorâte,

Răsar, ca ghioceii, priviri de prunci…  dorite.

 

Și-mi țiuie-n ureche vii  glasuri de-alinare,

Aud povața înțeleaptă din slova fiicei-floare,

Cea mijlocie sună-n clopoțel neîmplinit,

Mezinul îmi zâmbește-n mugur crud,  ivit…

 

De-ale măicuței griji mi-e ziua călătoare

Și  dorul fură-aripi de pasăre, să zboare,

Rămâne iar pământul un punct în depărtare,

Ca ramura la geam,  mă tind spre-mbrățișare…

 

 

Poate vă obosește uneori a mamei rugă de chemare

Și  vorba mea,  prea des,  îmbracă semn de-ntrebare…

În cuibul din salcâm cocorii se ascund de-înstrăinare,

Azi verdele, într-un potop, inundă  pragul casei cu-așteptare…

16  aprilie 2014           Maria Botnaru

Posted in DEDICAŢII POETICE, POEZIS | 7 comentarii

LA UN PAS DE POEZIE BUNĂ!

LA UN PAS DE POEZIE BUNĂ!

 MARIANA SOLOMON

M.SOLOMON 2

3

Modestă, ca tot neamul Solomonenilor, pe care îl cunosc. Frumoasă, ca maica ei, dna. Elena, bunică excepțională, pe care o stimez; ca sora ei, dna, Alina, profesoară de limbă și literatură română de categorie înaltă, pe care o ador; gospodină harnică, ca toate femeile, crescute și educate în pitoreasca localitate Sărata Galbenă, Hâncești,  cu care sunt îngemănată de o viață de om cu sufletul și cu gândul, și care e un cuib de oameni talentați, sat  în care se pune accentul cuvenit în promovarea culturii românești.

Născută la 18 iunie 1978, în familia lui Ion și Elena Solomon, gospodari, stimați de întregul sat, cu o jumătate din care sunt cumetri, iar cu cealaltă – prieteni, familie cu credință și frică de Dumnezeu în fiecare faptă, cu tradiții românești la toate sărbătorile, logodiți cu dăruirea de sine în tot ce săvârșesc și care au știut să dea copiilor: Alina, Mariana și Ionel tot ce au avut mai de valoare: sufletul omenesc curat și sensibil, dragostea de frumosul ce ne înconjoară și, desigur, înțelepciunea și bunătatea.

Școlită la instituția din localitate, apoi pregătită profesional de Colegiul de Pedagogie și Arte din Cahul, la specialitatea învățător de clasele primare, în perioada 1993-1998, a reușit doar un an să guste din această pâine, căci căsătorindu-se cu dl. Mihai Moroz, din buni gospodari și dânsul, a apărut problema construirii unui cuib familial, aparte de părinți. Soluția timpului a fost plecarea în Israel pe 3 ani, împreună cu soțul Mihai, fapt, care a rezolvat problema stringentă pozitiv. La întrebarea cu ce se ocupă actual, am primit un e-mail: „fac domnisoarele frumoase… Nail Art, Make-up… e ceva ce-mi place și chiar o fac cu mult drag.”

 

La 6 aprilie 2014, lansând culegerea mea de versuri „Urmele dragostei eterne” la Sărata Galbena, Hâncești, am avut onoarea să fiu salutată de un grup de elevi, printre care și micul Liviu, feciorul d-nei Mariana. Oferindu-le copiilor, ca amintire, câte o culegere, cartea mea a servit ca imbold pentru dumneaei să-și publice pe pagina de Facebook un vers, care m-a impresionat. Am rugat-o să-mi trimită câteva poezii și lecturându-le, am rămas profund surprinsă: poezie cu trăiri, idei, imagini, figuri de stil, dar mai împortant, scrise cu sufletul… Citind poezia „Tatălui meu” l-am și văzut pe dl. Ion, cu care am fost încuscriți doar o lună (un accident mi-a răpit fratele doar la o lună după căsătoria cu fiica dlui, Alina),  plecat de ceva timp în lumea celor drepți, și m-a fulgerat dorul de copil, încins în aceste rânduri, care i-a găsit locul părintelui acolo, unde a rămas pentru ea, la geamul casei părintești, fiind pilonul acestui lăcaș:

 Tatălui meu

Când mi-amintesc de tata,
Îi văd chipul blând, îmbătrinit
Si-i aud vorba lui de indrumare,
Căci fără sfatul său gândit
N-ajungeam oameni cu suflet mare.
A fost mereu pilonul casei noastre,
Ne apăra de vânt,de ploaie și ninsori,
Cu traista plină ne-aducea mâncare,
În palme – apa dulce de izvor.
Cu vorba lui ne aduna acasă,
Cu zimbetul ne încălzea mereu
Ne așezam cu toții la o masă…
Pustiu e astazi numai locul sau…
S-a dus si ne-a lasat un gol în suflet,
Dar il simțim și astăzi printre vii
La locul său, la geam, la colț de masă,
Tot așteptind cu drag si dor pe-ai săi copii.

Fiind întrebată despre poezie, răspunsul dnei. Mariana a fost laconic și destul de original:

„eu nu scriu poezii prea des,
ci doar atunci când sufletul mi-o cere,
când inima-mi se scaldă în placere
sau, suferind,  se-neacă în marea de durere…

eu nu scriu poezii prea des,
aștept cuvintele din suflet să reverse,
cu-n tremur le-aștern pe rând, vers lingă vers
și-mi simt iar sufletul pustiu, uscat și șters…

eu nu scriu poezii prea des,
ci doar când vreau sa fiu iar ascultată,
ca pe margele-nșir din nou, vers lângă vers
și iar o salbă-mi fac, ce nu va fi de nimenea purtată…

1

Am citit cu plăcere versurile de dragoste, căci nu poate să rămână indiferentă dna Mariana față de sentimentul ce exprimă esența existenței umane,  mai ales, că este o femeie împlinită la acest capitol: un soț extraordinar în toate, fiica, Mihaela, 17 ani,  de toată mândrețea: frumoasă, înțeleaptă și ascultătoare și un îngeraș de fecioraș, Liviu, 10 ani, care, probabil, a moștenit sensibilitatea mamei și curajul tatălui.

 Celui din vis                                                                                               

m-aruncă noaptea-n vise dulci-amare,
cu vântul prins în păr,desculț-alerg prin mare,
simt valul cald cum îmi mângâie glezna
și iar te pierd, ubite, în neagra beznă…

visul dulceag iar m-a adus pe plajă
si cad sleită de puteri în a lui mreajă,
pierdută-n timp, vrăjită, stau în noapte,
doar să-l mai simt, pe cel pierdut in beznă, aproape…

și-mi  împletesc din vânt cunună-n pleată,
în spuma albă marea mă îmbracă,
același val îmi mai mângâie glezna…
alerg sprea tine, să mă pierd în neagra beznă.

2

Un singur cuvânt

Cuvântul iubire iți spune ceva?
E starea când nu poți gândi, respira,
E vânt în plămâni, ceață deasă în ochi,
Zvâcnire de inimă, patimă, foc.
Sunt gânduri și șoapte, e soare în noapte,
E lună, sunt stele sub  ploaia cu joc,
E iarna cu vara unite într-un loc.
E boala de care ași vrea să tot zac,
Mocnind, ca pe jar, dar să nu-i găsesc leac…
Cuvintul iubire iți spune ceva?
Ferice de cel ce-a simțit-o cândva!!!

   A înțeles autoarea și puterea cuvântului, nu degeaba, anume cuvântul o face uneori să se rupă din rutina zilelor și să-l aștearnă pe hârtie astfel, ca să ne impresioneze.

Puterea cuvântutlui

Cu-o frunză nu se face primavara,
de la un strop de ploaie nu-i înec
și doar cuvântul poate face o minune,
de-i spus la locul lui de-un om deștept…
e vorba-n stare să răstoarne munții,
te poate mângâia, când te-a durut,
îți poate da speranța ce-ți lipseste
si poate, dur ,sa-ți ia tot ce-ai avut…
cuvântul este-o armă dureroasă,
poate lovi și binecuvânta,
putere are să te simți crăiasă,
un nimeni să te facă, dacă vrea…

învață-te să mânuiești cuvintul, 
îndreaptă-i calea, să nu zboare fără rost,
căci peste timp, satul de zbor, se va intoarce-acasă,
la fel cum a plecat, cândva, din adăpost… 

Țara mea

Sunt moldovean si mândru sunt de țara mea,
Si fie ea săracă , mică, cum n-ai da,
Sunt mândru de pământul darnic, strămoșesc,
De codrul  verde-n floare, de cântul ciobănesc,
De lunca Prutului, de hora-n două părți,
De graiul părintesc, de portul țărănesc,
De sfintele tradiții și datinile vechi,
Crestata la icoane, bocitul la priveghi,
Plângând,  ascult colinda cu steaua la ferești,
Când plin este tot satul de-un cânt Dumnezeesc.
Sunt moldovean din talpă și-s mândru să traiesc
În vatra asta mică cu suflet românesc!”

M-a impresionat adânc  versul dnei Mariana „și iar o salbă-mi fac, ce nu va fi de nimenea purtată…” și vreau s-o încurajez să scrie cât mai des, căci scrie frumos, iar noi, cititorii, vom purta cu neobișnuită plăcere acele salbe, împletite de condeiul ce vibrează în mâna dumneaei.

Felicitări, dragă Mariana, inspirație, ingeniozitate și mult noroc în a păși cu dreptul pragul bunei poezii. La mai mult și la mai mare!

MARIA BOTNARU, poet, publicist

Posted in Articole şi poezii ale altora, FELICITĂRI ŞI OCAZII | Scrie un comentariu

ECOUL PAȘILOR MEI…

ECOUL PAȘILOR MEI…

O DUMINCĂ A SUFLETULUI LA SĂRATA GALBENĂ

O DUMINCĂ A SUFLETULUI LA SĂRATA GALBENĂ

Duminică, la data de 6 aprilie, în incinta bibliotecii publice din com.Sărata-Galbenă poeta Maria Vlas Botnaru, băştinaşă a acestei localităţi, şi-a lansat o nouă culegere de viersuri  ”Urmele dragostei eterne”.

 Locutirii comunei Sărata Galbenă şi-au dat întîlnire la biblioteca publică pentru a participa la un frumos eveniment – lansarea cărţii ”Urmele dragostei eterne”, culegere de viersuri a poetei Maria Vlas Botnaru. Evenimentul a început prin aducerea unei ode cărții de către elevii claselor primare a LT ”Universum”, fideli cititori ai bibliotecii. A urmat un recital de poezii din creația dnei Botnaru printre care: ”Taina mea”, ”Sunt femeie” declamate de liceenii instituției locale, poezii ce au cucerit inimile celor prezenți în sală. Ca oaspeți ne-au onorat: Mentorul și soțul poetei, Alexandru Moraru, primarul localităţii Ştefan Vlas, directoarea Liceului teoretic „Universum” Anastasia Pascaru, etc.

Fiind înconjurată de consăteni, prieteni, rude, colegi, profesori, poeta și-a confesat istoria vieții, fiind cuprinsă de cele mai frumoase emoții. Poezia sa, ce are un spectru larg educațional, nu poate lăsa indiferent pe nici un cititor. Ea se sprijină în totalitate pe sentimentul de dragoste: iubirea de oameni, de semeni, de parinți, de neam, de rădăcini, de limbă, de istorie, de patrie, de persoana dragă, de Dumnezeu, etc. A fost nu doar un eveniment cultural de mare valoare, ci și o îmbogațire a sufletului, una multdorită de poetă prin poezia ”Vreau o duminică a sufletului meu”. “Cu adevărat am avut o duminică a sufletului împreună cu consătenii, rudele, prietenii, colegii de clasă, profesorii din LT “Universum”. Am trăit nişte emoţii desebite”, a menţionat autoarea cărţii. 

Ana Prozorovschi, LT “Universum”, Sărata Galbenă

Sursă: http://www.Curierul.md

Posted in OAMENII DESPRE MINE | Scrie un comentariu

VERSURI NOI: FRICA DE-A IUBI

FRICA DE-A IUBI

imensitatea Iubirii cu Maria Botnaru

Secate, ca izvoarele,  par vise ne-mplinite,

Fără parfum  suav, petale ofilite,

Un crâng uscat cu păsări adormite,

Femeile, ce pe nedrept, nu sunt  iubite.

 

Priviți-i ochii  grei de încordare,

În ei tristețile și-au împletit cuibare

Și norii unui chin de așteptare  

Umbresc oglinda vie, sclipitoare.

 

Dor buzele, în lipsa focului de sărutare,

Un arc le prinde zâmbetul  în gheare,

De-ncearcă-un fir timid să mai strecoare,

Grimasa lui îngheață…  cer uitat de soare.  

 

Sărmanul corp, ca pomul, veștezește

Și sufletul, ca stânca, împietrește,

Și-n nopți,  tortura macină cu disperare,

În val de lacrimi spală desaga de răbdare.  

 

Nu e război și n-a pierit sămânța de bărbat,

Din frica de-a iubi ții umărul plecat,

De unde, cerule? De ce le-ai blestemat?

Aspră pedeapsă-n toate femeii neiubite ai lăsat…

8 aprilie 2014         Maria Botnaru

 

Posted in POEZIS | 6 comentarii